REGULAMENT INTERN PENTRU PACIENȚI ȘI PENTRU VIZITATORI
Având în vedere prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 46/2003, referitoare la dreptul pacientului de a fi informat asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării, aducem la cunoștința pacienților internați în cadrul SCOG „Prof. Dr. Panait Sîrbu” drepturile și obligațiile pe care le au:
Pacienții sunt rugați:
- să citească drepturile și obligațiile pacientului afișate în secție
- să păstreze ordinea, curățenia și liniștea în spital
- să exploateze corect aparatele și utilitățile din cameră și să păstreze integritatea obiectelor sanitare, a lenjeriei și mobilierului din dotare
- să permită infirmierei să facă curățenia zilnică și să aerisească salonul, de câte ori este nevoie
- să efectueze zilnic igiena generală
- să respecte programul clinicii privind orele de masă, tratament, odihnă și primirea vizitatorilor, precum și regulile ce se aplică în spital
- să limiteze pe cât posibil numărul vizitatorilor și timpul de ședere al acestora în salon
- să nu primească vizitatori cu stare de sănătate alterată (viroze, tuse, febră etc.)
- să respecte instrucțiunile indicate de personalul medical în legătură cu ora și modul de administrare a tratamentului
- să completeze chestionarul de satisfacție și să îl predea la externaresă nu păstreze în noptiere alimente peste noapte
- să nu părăsească incinta spitalului decât cu permisiunea medicilor
- să nu fumeze în incinta spitalului
- să respecte modul de colectare a deșeurilor menajere și infecțioase, conform informațiilor primite
Conform legislației în vigoare, nu se admite existența ghivecelor cu flori și a vaselor cu flori tăiate în ATI, săli de naștere și saloane din postoperator. Spitalul nu răspunde de bunurile personale lăsate nesupravegheate.
Vizitatorii nu au voie:
- să se așeze pe patul pacientului
- să atingă mesele de tratament, cărucioarele de pansamente, echipamentele sau aparatura medicală
- să atingă recipientele inscripționate cu mesaje avertizoare de risc (de exemplu pictograma „risc biologic”)
La externare:
- pacientul va prezenta asistentei medicale de serviciu / infirmierei camera cu bunurile și utilitățile sale întregi și în stare de funcționare; în cazul în care se constată deteriorări ale bunurilor spitalului, pacientul plătește contravaloarea acestora
- la externare primește documentele medicale și va lăsa chestionarul de satisfacție completat în urna special amenajată în secție